Aventuri cu si fara rulota

     Experienta mea de rulotist se imbogatea pe zi ce trecea si am devenit in cercul de prieteni un fel de guru al acestui fenomen. Iesisem chiar o data la Corbu (in camping normal, caci de off nu s-a pus inca problema) astfel incat eram indreptatit sa dau sfaturi, indrumari si ma mandream cu rulota peste tot asa de tare, incat daca m-ar fi auzit proiectantii si-ar fi pus serioase intrebari cine sta de fapt la baza conceptiei acestui model.

     In primul episod am mentionat faptul ca am promis fetelor sa revenim la Corbu cu rulota si m-am tinut de cuvant. Am sunat pentru programare si surpriza mare, campingul se inchisese cam de 2 saptamani, era daca nu ma insel prin septembrie catre sfarsitul lunii oricum. Bravo George, Corbu la anul, caci acum…Si sa vezi uimire mare cand a mentionat interlocutorul meu ca ne primeste fiind prima iesire cu rulota. Sa le dea Domnu’ sanatate tuturor celor de acolo, caci ne-au ajutat cu de toate: apa, curent, ne-au invatat cum se caleaza corect, tot felul de nimicuri pentru ei si lucruri mari pentru noi. Din acest motiv doresc sa le transmit multumiri din suflet. Aceea a fost prima experinta de rulotist, pe care nu o voi uita niciodata si pe care o povestesc cu drag si lux de amanunte fiecarei persoane dispuse sa ma asculte.

     Urmatoarea iesire a fost…ati ghicit, tot la Malul Marii, in minivacanta de 1 mai. Ne-au insotit niste prieteni de familie, ce au venit cu cortul neavand la momentul respectiv “casuta mergatoare” in dotare. Tot o fericire pe toti, au verificat coltisol cu coltisor, dulap cu dulap, intrebari peste intrebari. Sunt un om, zic eu caci sotia afirma cu totul altceva, destul de calm, pe jumatate ardelean, dar se pare ca jumatatea cealalta si-a cerut drepturile pe o lunga perioada de timp inainte. Fratilor, eu n-am controlat asa rulota niciodata, caci obosisem sa dau din gura si le-am sugerat sa-si cumpere si ei una sa nu ma mai bata pe mine la cap cu toate intrebarile de genul ce structa are, cat de goasa-i tabla, ce izolatie are, plus fel de fel de alte asemenea. O fi eu expert,   dar parca obosesti la asemenea intrebari. Si sa vezi minune mare cum sotia prietenului a zambit frumos si calm: “Daca pe 1 Iulie, era iar liber, nu venim aici cu rulota noastra, sa nu mai cumperi niciodata una ca nu ma voi urca in ea, nici eu, nici copiii si stii ca sunt in stare de asta”. Eeeee…se schimbasera datele problemei capital. Prietenul, care pana atunci statuse cu berea in brate si radea de mine pe infundate, a palit usor, usor, mainile au inceput sa-i tremure (n-are nici Parkinson, nu-i nici alcoolic), respiratia i-a devenit sacadata. Exact cum nu ma gadisem eu in viata mea la o rulota (vezi episodul 1), fix la fel prietenul nu-si pusese niciodata intrebarea macar daca i-ar trebui la ceva. Treaba buna zic, pune-te pe cautat si fratele tau iti ia locul la bere si fumat caci si asa ai ras de mine doua ore cat am raspuns la intrebari. Iar de aici a plecat totul si in familia lui.

     Nu stiu daca sunt sau nu membrii la noi pe site, dar vreau sa le multumesc unor oameni de toata isprava cu care ne-am intalnit la Corbu in perioada respectiva (aveau numere de Brasov si Prahova).  Ne-au ajutat sa intindem cortul rulotei pentru prima data. Prima data pentru noi si prima data pentru cort, caci era nou nout, doar eu ce incercasem sa-l montez anul trecut tot la Corbu, dar din cauza vantului am renuntat, caci prea se amuzau fetele mele cum le lua vantul pe sus tinandu-se de laterale. Asa ca am spus “gata cu parapantismul, strangem jucariile”, bine oricum nu stiam cum se monteaza, iar netul nu dorea sa ma ajute cu informatii.

     Ca sa revenim, dupa ce m-am amuzat destul de preten’ cum incerca el sa explice consoartei ca-i buna o rulota, dar nu neaparat obligatorie, ne-am pus pe cautat. Normal ca prima data aici pe site. Avea Viorel o rulota de vanzare in acel moment, dar prea mare pentru nevoile lor. Mi-a aratat prietenul cateva prin tara, neconcludente, asa incat l-am sfatuit, ca pe multi altii de altfel, sa mearga frumos in patria rulotelor si sa-si achizitioneze una de acolo. Zilele treceau si latul se strangea din ce in ce mai tare, banuiesc ca nici mancare calda nu mai primea acasa, dar asta n-o sa confirme niciodata ca-i si orgolios. A picat magareata pe mine sa caut, normal. Din experienta acumulata la primul drum si mai ales din invataturile ulterioare, am facut o lista de cinci rulote ce se incadrau in buget si dotari, am pus carlig la masina lui si intr-o noapte, am purces la drum. Din Bucuresti in Leiden e ceva talpa de bagat, cam 2250 km, pe care daca-mi amintesc bine, i-am parcurs in 24 de ore, c-am ajuns la cazare noaptea la 2, asa cum ne propusesem. Nu mai intru in amanunte cu locurile de parcare, tarife, etc, ci trec direct la subiectul pentru care am fost convins sa fac acest blog. Bai frate, cum mama draq am gasit junghiurile alea de rulote nu stiu. Bugetul era intr-adevar destul de limitat 3500 max 4000, dar oricum niste rulote de te lua plansul langa ele. In ziua a doua, dupa sute de km facuti prin Olanda, imi venea fizic sa plang. Ultima rulota, plini de speranta, intr-un hambar pe un camp cu un samsar de-al lor ce dorea sa-mi vanda o rulota “ca noua” dar fara boiler (avea inclusiv strap facut), a pus capac la tot. Am plecat de acolo, ne-am orit pe marginea drumului intr-un camp si cugetam unde sa o luam, de unde sa o mai apucam. Se facute deja joi, era ceasul vreo 15-16, eram la vreo 200 km de Leiden, ne gandeam daca sa plecam spre tara, sau inapoi la cazare si sa mai incercam maine.

     Acum a venit randul sa-i multumesc unui mare OM, care ne-a salvat la propriu. L-am sunat, m-am prezentat, i-am expus problema si sa-i dea Cel de sus sanatate si tot ce-si doreste ca ne-a scos din belele. Ne-a trimis doua adrese de parcuri, una la 15-20 km de unde eram, cea de-a doua pe langa “casa”. Am fost la prima, am verificat, negociat si am plecat acasa plini de speranta. Nu-i convenea nevesti-sii ca era  prea mare. Pat matrimonial, cabina dus, mover, ce mai era dementiala, ca i-am si spus ca facem schimb de rulote si ii platesc eu diferenta daca doreste. Ma rog, am ajuns si la al doilea parc, de unde am achizitionat pana la urma actuala casuta pe roti, cu bugetul un pic umftat, dar oricum muuuult peste ce se gaseste in tara.

     Am lasat intentionat la sfarsit multumirile pentru acest mare OM, pe care inca n-am avut onoarea sa-l intalnesc personal, dar sper sa se intample si acest lucru. Ne-a ajutat neconditionat, fix in momentele in care aveam mai multa nevoie, ne-a indrumat, dat sfaturi, imbarbatat, s-a interesat de soarta noastra pana am ajuns in tara. Pentru toate acestea si nu numai, iti multumesc  @Viorel C.!

      Olanda. Hmmm,  ce-i pana in Olanda? Te sui in masina, conduci vreo 22-24-26 de ore si ai ajuns, nu-i mare dandana. Asa cugetam eu pe la inceputul lui septembrie anul trecut, dupa ce convenisem cu Patrick sa ne vedem pentru achizitia rulotei. Eu ca eu, dar sa vezi sotia. Vin cu tine ca nu poti conduce atat timp, ca e bine sa mai ai pe cineva cu tine,  te mai tine de vorba, ca ne mai schimbam la volan, ca unde dormi, ca, ca, ca…Mai fata mea, stai linistita, nu-s nici primul, nici ultimul care se incumeta la asa ceva. Nu-s’ cum face ea, de vorbeste cu unul dintre finii mei, omul ma suna si nici una, nici alta se invoieste de la job si hop cu mine in tara lalelelor dupa rulota.

      Bun, aveam acum si insotitor, dar cu ce masina sa merg? Sotia tot o tinea una si buna sa iau peugeotul, ca-i diesel, cuplu mai mare, bla, bla…Dupa ce-am analizat situatia, mi-am dat seama ca are dreptate, astfel incat am comandat vineri carlig si pentru leut, marti l-am montat si noaptea am purces la drum de seara, eu, finu’ si socrul finului care este sofer profesionist cu toate categoriile in permisul de conducere si care se lauda cu ele de parca le ia in fiecare an, nu o data in viata.

     Discutasem in prealabil cu Patrick sa intalnim joi dimineata la ora 9 sa vedem rulota si sa perfectam actele. Noi aveam la dispozitie cam 10 ore in plus fata de estimarea gps-ului, asa incat nu ne-am grabit, am poposit prin Parndorf in cautare de ceva chilipiruri pentru cei de acasa, am oprit sa mancam, sa bem o bere, stiti si voi nu mai intru in amanunte.

     Ce s-a intamplat la Patrick, este foarte nostim acum cand imi amintesc si va povestesc, dar in acele momente imi venea sa plang de ciuda ca-s’ asa de prost, sau ca sa nu fiu asa de dur, asa de neinformat. Ca sa intelegeti ce urmeaza,  reamintesc pentru cei ce au lecturat episoadele trecute faptul nu doar ca nu m-am suit niciodata intr-o rulota, dar nu  vazusem o rulota mai aproape de 2 m in viata mea, sau chiar daca am vazut nu m-a interesat.

     Ora 8:45 eram in fata rulotei, frumos parcata pe o staduta extrem de cocheta undeva intr-un mic orasel din nord estul Olandei. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma apuc sa montez carligul, semidemontabil, caci asa aflasem eu de te miri unde de faptul ca in “afara” nu ai voie sa mergi cu maciulia montata si ca-i amenda asa de mare, incat faci cale intoarsa. Am montat carligul in 3 minute, mi-am aprins o tigara si ma uitam cu un ochi extrem de critic la rulota. Prima data m-am uitat sa verific daca are toate geamurile intregi, atat ma ducea pe mine capul, apoi daca este lovita pe exterior.

     Vazandu-ne pe langa rulota, apar doua persoane mai in varsta, care ne-au spus ceva in limba natala, am intuit ca ne intrebau ce cautam pe acolo, i-am raspus ca-l asteptam pe un nene Patrick, la care oamenii s-au luminat la fata si au tot repetat ceva legat de Patrick asta. Au intrat in casuta de langa rulota si in mai putin de 2 minute apare el, Patrick. Hmmm, nu-s cum sa-l descriu, era buna o poza, dar din pacate n-am facut niciuna cu ei, iar acum imi pare rau. Un om cam pe la 30-35 de ani, 1.60 inaltime si o costitutie atretica identica cu cea a lui Mowgli, inclusiv mersul si scalambaiala mainilor. A venit catre mine, tot un zambet si repetand ceva cu George, m-a si imbratisat, de zicei ca ne cunoastem de cand ne-a imprietenit Baloo si-am luptat impreuna contra lui Shere Khan. Am fost ferm convins, cred si acum acest lucru, de faptul ca a fumat ceva bun de dimineata, altfel este inexplicabila euforia lui. Nu trebuie sa va mai spun ca nu vorbea o boaba de engleza, noroc cu sotia lui, din pacate nu-mi amintesc cum se numeste, o miniona destul de simpaticuta si cumintica in raport cu Patrick. Ne-au invitat la o cafea, am discutat de una, de alta, de caine, de copii, am aflat ca oamenii mai in varsta erau parintii lui Patrick, ca nenea Patrick nu era olandez sadea ci nu-s’ din ce tara sosit acolo de 10-15 ani.

     Am revenit la rulota cu cheile si sa vedeti voi detectivul din mine cum analiza interiorul. Prima data, ca taranu’ am ramas cu gura cascata si nu puteam sa-mi amintesc pasii invatati pe net de verificare a unei caravane. Nu mirosea a nimic, nu a mucegai, nu a aer inchis, nu a solutii de curatat, nu a detergent, a nimic. O curatenie impecabila peste tot. Podeaua tare, perdelute la geamuri, uite are si o trapa…Cam asta era in capul meu. Patrick si banuiesc ca nu doar el, si-a dat seama ca ceva nu-I ok si m-a intrebat, prin sotie –normal, ce are rulota de nu-mi place. Le-am repetat ca nu mai vazusem in viata mea o rulota si ca nu stiu la ce sa ma uit si ce sa verific, a.i. mi-a facut instructajul Patrick, asistat de sotie pt traducere. Uite asa se lasa masa, se trag pernele, sa face patul, sub perne este boilerul, uite robinetii de golire, in partea dreapta sub perne este un transformator, aici este baia, m-a invatat sa deschid trapele, mi-a verificat toate geamurile, plasele de tantari, rulourile, etc…Cel putin jumatate de ora n-a tacut o secunda, m-a tras in toate colturile si cotloanele rulotei, interior si exterior. Isi mai amintea ceva, hop in rulota, altceva, repede afara, ca obosisem cumplit doar ascultandu-l, sotia lui netinand pasul la traducere. Am zis ok, gata, hop, vreau sa vad cum functioneaza aragazul, frigiderul si incalzirea. S-a dus omul, a venit cu o butelie sigilata, pe care am achizitionat-o, a probat si toata instalatia pe gaz, chit ca-mi tot spunea ca are nu-s’ ce agrement tehnic.

     Sa fi tot trecut vreo 2-3 ore de cand ne-am intalnit, am convenit ca rulota este exact ce-mi doream si sa mergem sa facem actele si plata. Mergem, mergem, dar unde? Pune-te pe dat telefoane la RDW, discuta cu oamenii aia ce acte, ce asigurari imi trebuie, etc. Eu o tineam una si buna ca Romania este in comunitatea Europeana si nu trebuie export, tot felul de tampenii care mai de care. Insistau la faptul ca nu-mi trebuie asigurare caci este valabila cea de la masina si sa intreb la brokerul meu. Idiot cum sunt, l-am sunat pe om, s-a interesat inclusiv cat este amenda daca nu am asigurare. Dupa ce am definitivat traseul de plimbat hartiile pentru acte, hai sa facem plata. Tin sa mentionez faptul ca au dorit banii cash, nu stiu de ce nu doreau interactiunea cu banca. Poftim banii cat ne-am inteles + butelia + oglinzile.  Nu-i bine, trebuie sa mergem la banca sa-i verifice. Bun, hai la banca. Aici ca sa verifice banii alta solutie nu exista decat sa-i bage in bancomat si acolo au ramas, respectiv direct in contul doamnei, de nu stiam daca sa ma prapadesc de ras sau sa par extrem de trist.

     Ajunsi acasa, alta gluma nu a stiut Patrick sa faca decat ca acum banii sunt in contul lor si rulota tot la ei. Le-am raspuns ca din partea mea nu este obsolut nicio problema, afirmatie la care au ramas interzisi. Era de filmat cum au trecut de la extaz la agonie cand surazator le-am spus ca eu stiu unde stau ei, dar ei habar n-au unde locuiesc eu. Insa le-am spus acest lucru pe un asemenea ton, incat am mai pierdut un sfert de ora sa le explic ca-i o simpla gluma si cu greu le-a revenit inima la loc.

     Am fost la RDW pentru actele de export iar de aici la o gara, da,  da, intr-o gara unde am facut asigurarea si mi-au dat un numar provizoriu. Nu tu politie, nu tu administratii financiare, nu cozi, numere de ordine. Pur si simplu la RDW am terminat in fix 10 minute, iar la chioscul din gara, in maxim 5. Parca traiam un vis. Cum mama zmeilor sa vinzi ceva ca la talcioc? Sper sa ajung sa traiesc, sa vad si la noi in tara asa ceva. Dupa ce-am terminat cu actele, ne-au invitat iar la ei acasa sa “bem si sa gustam cate ceva”. Fix acesta a fost exprimarea. In masina discutam cu finu si socrul lui, de faptul ca mai mult ca sigur au citit pe net ce-I face fericiti pe romani si sa vezi acum chiolhanuri si bautura. Chiar ne vorbisem sa ne interesam de o pensiune  unde sa dormim si noi ca oamenii in noaptea aceea. Ajungem acasa si sa vezi surpriza. Patru beri de lamaie la 330, ceva alune si uscatele. Normal ca se citea uimirea pe fata noastra si fericirea in ochii lor. Le-am comunicat ca noi nu prea suntem amatori de alcool si ca daca nu deranjam am prefera mai curand cate o cafea, caci tot o luam din loc. Cat timp sotia a facut cafeaua, l-am rugat pe Patrick sa pregateasca rulota de plecare, respectiv apa si ce-o mai trebui pe acolo. Mi-a aratat cum se pun solutiile pt toaleta si unde se pune apa menejara. Am baut cafeua, am legat rulota si..uimire! Nu mergeau luminile interioare, pompa de apa nici atat, ventilatorul de la caldura, nimic. Eu extrem de suparat, normal, ca nu mergeau jucariile, ei ca n-am destula energie la masina. Fix asa spuneau. Cum mama draq sa nu am, daca masina era pornita? Ne-am luat la revedere si am plecat, eu extrem, extrem de ingandurat, ei foarte tristi de supararea mea. M-au asigurat ca este o rulota foarte buna si ca nu voi avea nici un fel de probleme cu ea.

     Dupa ce am ajuns in tara, am facut RAR-ul fara nici cea mai mica problema si mi-am dat seama ca nu am nimic scris cu ei, nu tu contract, nu tu factura, nimic. Toata lumea insista ca-mi trebuie, eu ca nu am si cu asta basta. Au asigurarea pe numele meu si hartiile de export la fel, ce le mai trebuie contract? Am rezolvat-o pana la urma si cu contractul si cu inmatricularea.

Tin sa va spun de la bun inceput ca rulota a fost impecabila. Pana si astazi mai descopar cate ceva interesant la ea. De ex acum 1 luna mi-am dat seama ca pentru lumina mare din interior am intrerupatoare cap-scara. Nu are infiltatii, functioneaza toate fara repros, echiparea foarte ok, cortul impecabil, de fapt nou, veranda perfecta. Pana si anvelope erau noi, inclusiv roata de rezerva.

     Nu stiu voi cat de norocosi sunteti, eu sigur sunt. Am o sotie frumoasa, desteapta si intelegatoare, o domnisoara la fel, de care sunt foarte mandru, astfel incat as mania pe Dumnezeu daca afirm contrariul. Povestirea mea este cu happy end, deoarece totul s-a dovedit a fi ok, dar insist sa NU PROCEDATI CA MINE! Discutati, cereti sfaturi, interesati-va, cititi mult, invatati si mai mult, alegeti cateva variante de backup, faceti-va temele inainte de a va inhama la un lucru, astfel incat sa fiti pregatiti pentru aproape orice situatie, fie ea doar achizitia unei rulote.

     Anumite persoane au o chestie aparte, un har sa-l numim asa, care ma face sa-mi pierd orice urma de speranta ca voi ajunge vreodata un scriitor mediocru. De fapt sunt suparat pe mine nu pe ei, dar asta-i alta poveste. Stiu oamenii acestia, sa aseze cuvintele in ordinea fireasca, luand astfel viata povestiri minunate, drame, descrieri sau sf-uri uimitoare. Bine, nu trebuie sa va spun ca nu-i si cazul meu, caci se observa de la o posta. Altceva ma caracterizeaza insa. Daca ma ambitionez sa fac ceva, atunci este aproape imposibil sa nu realizez acel lucru, ceea ce de multe ori, orice ati spune voi, nu-i tocmai ok. Omul trebuie in viata sa fie si un pic maleabil, nu rigid si unidirectional in gandire, idei, este necesar sa asculte si alte pareri, sfaturi de la cei avizati. Nu-i nici acesta cazul meu, caci eu oricum le stiu (aproape) pe toate si rar accept sa fiu abatut de la ideile si principiile mele. Norocul cel mai mare este ca n-am multe ambitii, aspiratii d-astea, adica am avut, dar le-am realizat 

     Povesteam in episodul trecut, faptul ca am hotarat sa achizitionam o rulota.  Gandul de a avea una, ma urmarea insistent zi si noapte, obturandu-mi extrem de mult viziunea asupra altor lucruri, unele mult mai importante. Uite asa a trecut cam o luna de la episodul Vama Veche si am plecat prin delta, mai exact pe bratul Sf Gheorghe la un hotel, pensiune, ce-o fi fost el, la vreo 50-70 km de Tulcea. As fi sarit peste acest episod, dar veti observa ca este important, astfel incat voi incerca sa-l reproduc cat mai acurat.

     Cautam rulote cam peste tot, incercam sa ma documentez, surse pe internet gramada, timp sa ai de citit si de organizat informatia cat de cat. Am incercat initial sa gasesc ceva in Romania din motive lesne de inteles, ulterior extinzand cautarile in Germania, Belgia si Olanda. Tot navigand pe net mi-am dat seama ca multe rulote din parcurile din Germania erau de fapt aduse din Olanda. Daca stiam de existenta acestui site pe vremea aceea…De fapt, ca sa fiu foarte sincer stiam, dar nu-l prea citeam, preferand forumurile externe doar datorita faptului ca-s mai organizate. Ca sa revin, la un moment dat am observat o rulota in Romania, rulota care stiam sigur ca am vazut-o pe un anume site in Olanda, dar nu-mi aminteam pretul. Stiu absolut sigur ca era aceeasi rulota, datorita faptului ca am o abilitate deosebita de a retine detaliile importante, o memorie fantastica de care putini muritori se pot bucura, nu vreau sa ma laud - ceva gen agenti secreti de care vedeti prin filme, cei care nu noteaza niciodata nimic si pot reproduce la virgula dosare intregi,  dar mai ales discutia purtata cu vanzatorul care mi-a confirmat ca abia ce a adus-o in tara fix din Olanda si pozele erau de pe site-ul initial caci nu a avut timp sa faca altele 

     So, cautarile mele s-au restrans destul de rapid doar la acesta tara, iar de aici la 2 siteuri n-a mai fost mult, ulterior preferand doar unul dintre ele. Aici am facut cateva oferte, am si discutat pe mail sau telefonic cu ceva vanzatori, dar nimic, sa zic asa, concret. Asteptam o rulota care sa ma cheme la ea, sa ma atraga, sa ma aleaga ea, nu s-o fac eu. Nu,   nu sunt nebun. De fapt asteptam o oferta buna de pret .  Eeee si s-a ivit, indirect, o ocazie, sub forma unei familii de nemti ce erau cazati in acelasi hotel.

     Cine nu stie bratul Sf Gheorghe, ii pot spune ca este un loc unde poti merge sa te relaxezi fara sa te plictisesti. Am tot colindat de la hotel, ca se si mirau angajatii aia ca nu prea stam “pe acasa”, ba' chiar ne-au intrebat daca ne deranjeaza ceva.  In plimbarile noastre am ajuns si pe la Corbu, unde era plin de rulote, spiritul de acolo il cunoasteti, insa sentimentele traite atunci, nu, dar nici nu le pot descrie (vezi primul paragraf). Le-am spus fetelor ca data viitoare vom ajunge aici cu rulota si m-am tinut de promisiune. Astazi plecati, maine plecati, ma intreba neamtul daca mergem sa pescuim. I-am spus ca nu pescuim acum, ca ne plimbam, i-am aratat ceva trasee, puncte de interes sa le spunem asa. Au inceput sa “colinde” si ei, ba’ chiar ne-am si intalnit intr-o zi pe la pensiunea Laguna Albastra, Murighiol.

     De ce va tot povestesc de acesta familie, simplu. Pe site-ul din Olanda,   pusesem ochii pe o rulota care mi-ar fi placut, insa proprietarul nu stia o boaba engleza si ma chinuiam sa discut cu el direct in olandeza prin google translate. Este ceva extrem de fascinant, va rog sa incercati, mai ales de pe telefon direct cu aplicatia. L-am rugat pe neamt sa sune si sa-l intrebe anumite lucruri, banuind ca nenea olandezul stie germana. Si a stiut . Am pus la punct niste detalii tehnice, ne-a facut si o reduce semnificativa din pretul afisat, chit ca scria clar ca nu este negociabil si a ramas sa ne transmita printr-un mesaj adresa completa si un program de vizitare al rulotei. Extrem de fericiti si eu si neamtul, ne-am cinstit cu niste beri ca sa udam rulota mea, caci in 2 zile urma sa-mi trimita olandezul adresa, plus o data exacta cand sa merg sa-mi iau casuta. Asa cum ati primit voi acel mesaj, l-am primit si eu, lucru care nu m-a descurajat, ci dimpotriva.

     Am cautat alta rulota caci singura nu venea la mine, c-am incercat si treaba asta, insa va garantez ca nu functioneaza. Gasesc pe site o rulota care-mi placea, iar proprietar era un nene extrem de simpatic, unul Patrick, care-mi raspundea la mailurile scrise de mine in engleza, in limba lui natala. Si iar google translate. Macar omul era comunicativ. La nu moment dat, dupa un schimb de mailuri, l-am rugat sa nu mai prescurteze cuvintele ca si asa traduc greu si abia inteleg ce Dumnezeu spune el acolo. Din clipa aceea am discutat doar in engleza, lucru care mi-a dat o stare de bine, de confort si liniste interioara. Lui Patrick i-am retinut numele, deoarece de la el am cumparat rulota.

Insa povestea cu drumul si achizitia va face subiectul unui nou episod. In traducere libera, va mai stresez un pic, insa sa stiti ca nu va obliga nimeni sa cititi ineptiile mele.

     Suntem o familie normala dupa principiile mele si total anapoda dupa doctrina altora, dar pe acestia din urma ii excludem ca oricum nu citesc ei forumuri si bloguri de rulotism si sunt cantitate neglijabila in ecuatie. Familie intemeiata prin consimtamantul liber exprimat pe cand aveam vreo 25 de anisori si nu stiam prea exact cu ce se mananca treaba asta, casnicia. Peste 2 ani a venit si unicul copil al familiei, o scumpete de fetita, care in zilele noastre este domnisoara in toata regula si datorita careia fac parte acum din acest univers, rulotismul.

     Prin 2015, de fapt nu prin, ci sigur in 2015, am fost la mare ca in fiecare an. Habar nu am unde am stat atunci, dar oricum prin Turcia, ultra all, tot tacamul, stiti si voi, nu mai intram in amanunte.

     Fiica-mea avea atunci fix 11 ani si 8 luni,  iar cand ne-am intors in tara, ce vorbesti? Nici una, nici alta, sa plece in Vama cu o colega ca nu s-a saturat de mare, auzi! Normal ca nu singura, ci cu parintii colegei,  pe care-i cunosteam, eu mai putin, sotia mai mult. Dupa lungi tratative, respectiv, “Nu-i asa ca esti cel mai bun tatic din lume?”, si-a facut bagajul si directia Vama. Eu cu sufletul cat casa, normal caci statiunea aceasta a fost preferata mea ani la rand, ea cu fericirea copilului ce pleaca in aventura. Ca sa nu mai lungesc inutil povestirea, fratilor, s-a intors din Vama super incantata, astfel incat anul urmator, in 2016, normal ca ne-am facut concediu tot aici. Bine, oricum discutasem cu sotia sa ramanem cumva pe langa “casa” tinand cont ce se intampa prin Turcia si Grecia, doua tari in care de regula ne facem veacul in fiecare vara.

     De ce am facut acesta introducere, vedeti imediat. Dialog intre tata si fiica in masina, dupa ce statusem 2 saptamani prin Vama:

-        Tati, pot sa te intreb ceva?

-        Orice.

-        Cat costa drumul pana la mare?

-        Pana unde la mare, in Vama?

-        In Vama, da.

     Calculez eu rapid cati km sunt din Bucuresti, cat este podul, cat motorina si ii dau raspunsul fetei.

-        Aaaaa, zice. Pai eu mai am bani si de drum dus-intors si de distractie. Ba cred ca ne ajung sa mai mergem si la restaurantul bulgaresc (este vorba de cel din Dalboka). Mai venim intr-un week-end?

     “Nu stiu alti cum sunt”, dar eu am inceput aproape instantaneu sa trec prin multiple stari sufletesti, care mai de care mai neclare. In primul rand ca in toata Vama nu gaseai cazare decat eventual intr-unul din multele campinguri si oricum la cort. Unde sa stai, pe plaja? Ca a venit vorba de cort, fii-mea n-are nicio treaba sa doarma, ba’ am impresia ca i-ar face placere sa si traiasca intr-unul. Ca sa mai clarificam un aspect, ea face parte si dintr-un club al Cercatasilor - asta ca sa va faceti o idee de independenta ei si de increderea aratata de noi (parintii). In schimb sotia…hai sa spunem ca-i provoaca disconfort – de cort este vorba .

     Singurul lucru la care ma puteam gandi in acel moment era un 8+1.  Ramasesem cumva blocat mental pe ideea unui van. Cum a aparut imaginea van-ului, asa a si disparut si a facut loc unei minunate rulote. Tin sa va spun foarte clar, ca sa intelegeti fenomenul. Nu m-am gandit niciodata, dar niciodata, nici macar tangential, ca voi avea vreodata o rulota. Este ca si cum ai sta la tara si in loc de porc domestic, sa te gandesti sa cresti un mistret. Ba’ poate varianta doi este mai plauzibila.

     Pana acasa in masina s-a discutat doar de achizitia unei rulote si de viitoarele calatorii pe care le vom face noi trei.

Despre cum am reusit achizitia casutei,  in episoadele urmatoare.