Căutare în site

O mica iesire cu utilajul

Cine mai campat vreodată rulota la 800 m de Capela Sixtină? Se spune că în vremurile tulburi ale istoriei, în 1541, Petru Rares a găsit în munții Rarău un loc pentru a-și pune la adăpost familia și o parte din avere. Urmăriți de hoardele de tătari, doamna Elena și fiul Ștefăniță s-au refugiat într-o peșteră unde au început să se roage, iar la un moment dat au auzit un zgomot puternic. Legenda spune că stânci mari s-au desprins și au căzut peste locul unde se afla averea domnitorului, îngropându-i pe atacatori. Doamna Elena ar fi afirmat: Aceasta este plata pentru salvarea noastră și, de atunci, stâncile au primit denumirea de „Pietrele Doamnei”, iar comoara stă și acum ascunsă de stâncile uriașe. A patra ieșire cu rulota. Printre comorile României se află şi Bisericile și Mănăstirile din Bucovina din care face parte şi faimoasa Mănăstire Voroneţ, supranumită Capela Sixtină a Orientului, pentru marea frescă de pe fațada de vest: „Judecata de apoi”. Mănăstirea Voroneț, probabil cel mai cunoscut așezământ ortodox din România, este situată în satul Voroneț, în prezent un cartier al orașului Gura Humorului, județul Suceava, aflată în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Este una dintre cele mai vestite ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. Înălțată în mai puțin de patru luni, Mănăstirea Voroneț are hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Bisericuța mănăstirii este acoperită de fresce ale căror dominantă este un albastru intens, cunoscut în toată lumea drept Albastru de Voroneț, nuanță a cărui mod exact de obținere rămâne un mister și astăzi, însă, ceea ce este și mai interesant, la acest azuriu, culorile își schimbă luminozitatea și strălucirea, în funcție de vreme. Această culoare este atât de specială şi de misterioasă încât nici în ziua de azi, adică la mai bine de 500 de ani de când a fost construită biserica, nu se ştie combinaţia exactă a culorii. Cercetătorii au descoperit că la baza albastrului de Voroneț stă o rocă albastră numită azurit. Este apreciată, nu doar în țară, ci și de turiștii din toate colțurile lumii; unele relatări vorbesc despre oferte de cumpărare din partea americanilor, oferte ce în perioada interbelică depășeau cu mult bugetul țării pentru un an. Mănăstirea ar fi urmat să fie mutată peste oceane, dacă târgul ar fi fost acceptat. Există multe legende despre începutul acestei mănăstiri. Ion Neculce ne spune: „Ştefan-vodă, mergând de la Cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăie un părinte sihastru, pre nume Daniil, şi bătând Ştefan-vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aştepte Ştefan-vodă afară până ce şi-a istovit ruga. Şi după ce şi-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-vodă şi s-au ispovedit Ştefan-vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închină-va ţară la turci, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este a lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele sfântului Gehorghe, să fie hramul bisericii”. Criticul de artă, Josef Strzygowski, afirma despre arta și viața spirituală din Moldova și Bucovina: „Mai presus de toate câte pot fi văzute în Moldova sunt curioasele biserici care, prin policromia fațadelor, se pot compara cu biserica San Marco din Venetia sau cu Domul din Oviedo (...). Arta și viata spirituală a Bucovinei vor deveni unul dintre spectacolele Europei (...). Ceva asemănător nu ne oferă o a doua țară din lume”. Drept dovadă a valorii sale universale, Biserica pictată a mănăstirii a fost înscrisă, în anul 1965, pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial. Nici o biserică ortodoxă nu este zugrăvită la întâmplare, ci numai după o anumită rânduială, bine gândită și simțită de către cei ce au înmulțit, în inimile lor, harul. Există deci, un tipic iconografic care arată pictorilor bisericești ce scene sau chipuri sfinte se pot zugrăvi în fiecare dintre părțile interioare și exterioare ale bisericii. Această rânduială s-a format încetul cu încetul, de-a lungul a multor ani de rugăciuni și simțire a lui Dumnezeu. La Voroneț, celebra fațadă de vest, cu impresionanta scenă a Judecății de Apoi, este alcătuită compozițional pe patru registre. În partea superioară se află Dumnezeu Tatăl, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli așezați pe scaune: de la picioarele Mântuitorului pornește un râu de foc în care păcătoșii își află chinurile. Deisis este o temă frecventă în arta bizantină: Fecioara şi Ioan Botezătorul sunt reprezentaţi alături de Isus şi rugându-se pentru mântuirea creştinilor. Grecescul deisis înseamnă rugăciune, dar nu de orice fel, ci numai aceea pe care cineva o face pentru alţii. Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie și Protopărinții neamului românesc - având spre nord un grup de credincioși călăuziți de Sfântul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredincioși care primesc dojana lui Moise. În registrul al patrulea, la mijloc, apare cumpăna care cântarește faptele bune și pe cele rele, lupta dintre îngeri și demoni pentru suflete; în zona de nord raiul, iar în cea de sud iadul. Scena Judecata de Apoi constituie compoziția cea mai amplă și mai dramatică, cu mult superioară scenelor similare din alte biserici moldovene și cu nimic mai prejos decat celebra pictură cu același subiect a lui Michelangelo din Capela Sixtină de la Vatican. Privind acestă scenă impresionantă, plin de speranță, îmi vin în minte următoarele cuvinte pe care Părintele Nicolae Steinhardt, gândindu-se la dragostea lui Dumnezeu și la mila cu care Acesta judecă pe om, spune: „În fiecare zi, Dumnezeu stă un ceas pe scaunul dreptății și 23 de ceasuri pe acela al milei.” În plin centrul peretelui este reprezentată balanța faptelor omului. Omul, reprezentat sub chipul unui copilaș, se află așezat între cele două talere ale balanței. Faptele sale, săvârșite în viață, sunt înfățișate sub forma unor suluri de hârtie. Pe talerul din dreapta, de unde și începe drumul spre Gheena focului, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele rele. Pe talerul din stânga, de unde începe cărarea ce duce spre iad, se află așezate sulurile de hârtie cu faptele cele bune. De o parte și de alta a balanței, îngerii și diavolii se străduiesc, după puteri, să ajute pe omul aflat în Judecată. Îngerii se luptă cu diavolii, spre a da pace omului, iar diavolii se străduiesc să tragă în jos talerul cu faptele cele rele. Pănă aici, nimic greu de înțeles sau trecut cu vederea. Totul este firesc, dragostea și ura lucrând fiecare ale sale. Însă abia acum ajungem la acel detaliu care ne arată, atat de minunat și evident, mila lui Dumnezeu în Judecată. Înțelepciunea lumească și logica omului se arată neputincioase în scena cântăririi faptelor omului, acolo unde un sul de fapte bune atarnă mai greu decat multe suluri de fapte rele. Pe lângă faptul că o faptă bună cântărește mai mult decât o grămadă de fapte rele, mila lui Dumnzeu ni se arată și prin aceea că nici macăr diavolii, care se atârnă de talerul faptelor rele, nu sunt în stare să încline balanța în favoarea lor. De reținut că, în Biserică, în partea din dreapta a pronaosului se găsește mormântul schimonahului Daniil (prăznuit la 18 decembrie), primul stareț al Mănăstirii Voroneț, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992. Pentru cei care nu au vizitat această mănăstire, împreună cu zona superbă în care aceasta se află, vă garantez că merită să vizitați toate aceste minunății. Pentru cei care ați fost deja acolo, nu vă doresc decât să reveniți. Miercuri, 19 august 2015 După ce ne întorseserăm cu doar câteva zile în urmă din pelerinajul de la Cacica , A 3 - a mare iesire, am hotărât (în consiliu de familie: soția, copiii, cumnata și eu) să plecăm la Voroneț. Aflasem de pe internet despre un anumit loc, bun pentru a campa. În câteva ore am pregătit mașina și rulota, am făcut bagajele și, spre seară, am plecat spre Voroneț. Când am ajuns, era aproape întuneric. Am făcut ultimile aranjamente și ne-am culcat rapid. Am campat fix pe suprafața Heliportului Voroneț (https://www.google.ro/maps/place/47%C2%B030'47.6%22N+25%C2%B052'05.3%22E/@47.5132326,25.8659433,463m/data=!3m2!1e3!4b1!4m2!3m1!1s0x0:0x0) Joi, 20 august 2015 Dimineața ne-am trezit și, după ce am luat micul dejun, ne-am ocupat de tot felul de activități organizatorice. Am explorat puțin împrejurimile, ne-am aprovizionat cu apă (apă am luat de la un băiat care lucra foarte, foarte aproape de noi, la una din vilele ce se construiesc acolo). Pozele 1, 2. După-amiaza am făcut un grătar, mai departe de rulotă (poza 3, 4, 5). Spre seară a devenit totul mult mai interesant pentru că au început să vină spre casă, mai întâi turmele de oi, apoi turmele de vaci. Copiii au fost nespus de încântați. S-au jucat cu câinii. La început, câinii erau foarte enervați. Când ne-au văzut, au început să fugă spre noi, să latre și să mârâie. Păstorii i-au văzut și au strigat la ei. Într-o clipită, câinii s-au liniștit și am devenit cei mai buni prieteni cu ei. Au rămas cu noi până seara târziu. Parcă nu ar mai fi vrut să meargă acasă. Cât timp am mai stat campați pe acolo, câinii veneau pe la noi și așteptau să le dăm de mâncare sau măcar să ne jucăm cu ei, să-i mângâiem. Am observat că, atunci când îi mângâiau copiii, le plăcea cel mai mult (pozele 6, 7, 8, 9). Mai târziu, mai spre seară s-au întors la stână și vacile (poza 10). După-amiaza am făcut un grătar, mai departe de rulotă. Spre seară a devenit totul mult mai interesant pentru că au început să vină spre casă, mai întâi turmele de oi, apoi turmele de vaci. Copiii au fost nespus de încântați. S-au jucat cu câinii. La început, câinii erau foarte enervați. Când ne-au văzut, au început să fugă spre noi, să latre și să mârâie. Păstorii i-au văzut și au strigat la ei. Într-o clipită, câinii s-au liniștit și am devenit cei mai buni prieteni cu ei. Au rămas cu noi până seara târziu. Parcă nu ar mai fi vrut să meargă acasă. Cât timp am mai stat campați pe acolo, câinii veneau pe la noi și așteptau să le dăm de mâncare sau măcar să ne jucăm cu ei, să-i mângâiem. Am observat că, atunci când îi mângâiau copiii, le plăcea cel mai mult Mai târziu, mai spre seară s-au întors la stână și vacile. Vineri, 21 august 2015 a fost dedicată, în mod special, vizitării Mănăstirii Voroneț. După ce am savurat o dimineață liniștită la rulotă, las aici fotografiile să vorbească (poza 11, 12), după ce, în ordine inversă au plecat la pășune: mai întâi vacile, apoi oile (poza 13, 14 – la poza 14, în pădurea apropiată se vede puțin o toaletă. Acolo se poate goli caseta), și după ce am luat în liniște micul-dejun, am plecat spre Mănăstirea Voroneț (poza 15). Nu eram departe. Toți prietenii care știau că suntem plecați la Voroneț, mă sunau și mă întrebau unde ne aflăm? Răspunsul: „La 800 de metri de Capela Sixtină a Orientului”. Doar 800 de metri erau de mers până la mănăstire. Drumul a fost interesant! Am văzut lucruri interesante (poza 16)! Când am ajuns la mănăstire, un ghid turistic, tocmai făcea prezentarea Judecății de Apoi unui grup de itelieni (poza 17). După o scurtă pauză (poza 18), a mai venit un ghid de turiști sau pelerini români. Am fost tare bucuroși pentru că o maică a dat explicații în română despre această impresionantă scenă (poza 19). Băiatul meu cel mic a fost foarte impresionat și mă întreabă și în ziua de astăzi (seara la culcare) dacă e adevărată sau dacă va fi adevărată această reprezentare. La finalul prezentării mănăstirii, am ieșit din curte și, mergând pe aleea principală de acces am întâlnit un „RUMÂN ADEVĂRAT”! (poza 20). Ne-am mai uitat pe la tot felul de souveniruri (poza 21) și apoi ne-am retras încet, încet la rulotă. După ce am mâncat de prânz, am mers la cules de ciuperci (poza 22, 23, 24). Până în ziua de astăzi îmi pun întrebarea: dacă acele ciuperci au fost bune, sănătoase..... (zâmbilici). Nu am mâncat nicio ciupercă din cele culese. A fost doar o altă aventură. Ziua s-a încheiat într-un mod foarte plăcut pentru copii. Un domn celebru (păcat că nu-i știu numele, dar a apărut pe la diferite televiziuni naționale), venea mereu și plimba turiștii cu o trăsură. Cine dorea, putea să stea călare și să facă o poză, sau mai multe cu RĂDUCU. Vreau să vă spun că Răducu e un băiat tare bun, blând! Am văzut căzând sub Răducu pe mulți turiști care voiau să facă poze cu el, pe el. Bafta celor care se trezeau sub burta lui era că Răducu nu se speria, altfel era de rău (poza 25, 26). Cu puțin timp înainte de lăsarea nopții (poza 27) am mai făcut o plimbare pe la pensiunile din zonă, ca să vedem cum se mai distrează turiștii. după ce, în ordine inversă au plecat la pășune: mai întâi vacile, apoi oile La poza 14 (această ultimă poză de deasupra), în pădurea apropiată se vede puțin o toaletă. Acolo se poate goli caseta). După ce am luat în liniște micul-dejun, am plecat spre Mănăstirea Voroneț. Nu eram departe. Toți prietenii care știau că suntem plecați la Voroneț, mă sunau și mă întrebau unde ne aflăm? Răspunsul: „La 800 de metri de Capela Sixtină a Orientului”. Doar 800 de metri erau de mers până la mănăstire. Drumul a fost interesant! Am văzut lucruri interesante! Când am ajuns la mănăstire, un ghid turistic, tocmai făcea prezentarea Judecății de Apoi unui grup de itelieni. După o scurtă pauză, a mai venit un ghid de turiști sau pelerini români. Am fost tare bucuroși pentru că o maică a dat explicații în română despre această impresionantă scenă. Băiatul meu cel mic a fost foarte impresionat și mă întreabă și în ziua de astăzi (seara la culcare) dacă e adevărată sau dacă va fi adevărată această reprezentare. La finalul prezentării mănăstirii, am ieșit din curte și, mergând pe aleea principală de acces am întâlnit un „RUMÂN ADEVĂRAT”! Ne-am mai uitat pe la tot felul de souveniruri și apoi ne-am retras încet, încet la rulotă. După ce am mâncat de prânz, am mers la cules de ciuperci. Până în ziua de astăzi îmi pun întrebarea: dacă acele ciuperci au fost bune, sănătoase..... (zâmbilici). Nu am mâncat nicio ciupercă din cele culese. A fost doar o altă aventură. Ziua s-a încheiat într-un mod foarte plăcut pentru copii. Un domn celebru (păcat că nu-i știu numele, dar a apărut pe la diferite televiziuni naționale), venea mereu și plimba turiștii cu o trăsură. Cine dorea, putea să stea călare și să facă o poză, sau mai multe cu RĂDUCU. Vreau să vă spun că Răducu e un băiat tare bun, blând! Am văzut căzând sub Răducu pe mulți turiști care voiau să facă poze cu el, pe el. Bafta celor care se trezeau sub burta lui era că Răducu nu se speria, altfel era de rău. Cu puțin timp înainte de lăsarea nopții Sâmbătă, 22 august 2015 Încă de dimineață s-a văzut că vremea urma să fie superbă! Soare, o căldură plăcută, o ambianță de neuitat (poza 28). În colțul din dreapta al rulotei se vede vilișoara de unde, ori de câte ori era necesar, Petrică, un băiat care lucra acolo, ne dădea apă proaspătă, scoasă din fântână. În această zi am făcut o drumeție de neuitat (pozele 29, 30, 31). Am mers pe drumul 177 D (https://www.google.ro/maps/place/47%C2%B030'47.6%22N+25%C2%B052'05.3%22E/@47.5097361,25.8637761,1853m/data=!3m1!1e3!4m2!3m1!1s0x0:0x0). Nu știam că pe acest drum, până departe în munți sunt tot felul de cabane, căsuțe de vacanță, care de care mai frumoase! Mergând pe acel drum ne-am întâlnit cu unul din păstorii și cu turma sa, care seara, treceau cu oile pe lângă rulota noastră ca să meargă la pârâu să le adape și apoi înapoi spre stână (poza 32). Cât am stat de vorbă cu ciobanul pe acel drum, trăiam cu impresia că eternitatea se lovește de tâmplele mele. Timpul părea că nu mai are nici limite, nici sens. Eternitatea era la ea acasă, cuprinzând acele magnifice peisaje care te făceau să crezi că nu este real ceea ce trăiești. Am parcurs câțiva kilometri buni și am fotografiat ceea ce mi s-a părut mie mai interesant (pozele 33, 34, 35). Reîntorși „acasă” l-am întâlnit din nou pe Răducu. Mai dădea și el câteva ture cu turiștii în caleașcă (poza 36). Prețurile pentru o plimbare cu Răducu porneau de la 35- 40 de lei. Depinde totul de traseu. Seara am fost invitați la Costică. Costică era un vecin de-al nostru. Ne-a chemat la el ca să le arate copiilor păunii (poza 37). Bine de știut: Costică este om foarte gospodar! Are pe lângă casă de toate. Cine dorește, poate cumpăra de la el de-ale gurii: lapte, slănină, ouă etc. Totul proaspăt, totul bun! Bun! Bun! Te duci la el ziua și-i spui că vrei să iei niște lapte. Seara, după ce mulge vacile, primești la rulotă lapte proaspăt. Și cu Costică s-au înțeles copiii foarte bine! L-au „aburit” și până la urmă, oricât de ocupat era Costică, a trebuit să-i ia pe copii, pe rând, pe cal (poza 38, 39, 40). Nu vă pot descrie bucuria copiilor! Așa au trecut acele câteva zile minunate pe care le-am petrecut în apropiere de Mănăstirea Voroneț. Vă invit cu căldură să vizitați aceste locuri minunate, sfinte, binecuvântate din dulcea Bucovină! În colțul din dreapta al rulotei se vede vilișoara de unde, ori de câte ori era necesar, Petrică, un băiat care lucra acolo, ne dădea apă proaspătă, scoasă din fântână. În această zi am făcut o drumeție de neuitat Am mers pe drumul 177 D (https://www.google.ro/maps/place/47%C2%B030'47.6%22N+25%C2%B052'05.3%22E/@47.5097361,25.8637761,1853m/data=!3m1!1e3!4m2!3m1!1s0x0:0x0). Nu știam că pe acest drum, până departe în munți sunt tot felul de cabane, căsuțe de vacanță, care de care mai frumoase! Mergând pe acel drum ne-am întâlnit cu unul din păstorii și cu turma sa, care seara, treceau cu oile pe lângă rulota noastră ca să meargă la pârâu să le adape și apoi înapoi spre stână. Cât am stat de vorbă cu ciobanul pe acel drum, trăiam cu impresia că eternitatea se lovește de tâmplele mele. Timpul părea că nu mai are nici limite, nici sens. Eternitatea era la ea acasă, cuprinzând acele magnifice peisaje care te făceau să crezi că nu este real ceea ce trăiești. Am parcurs câțiva kilometri buni și am fotografiat ceea ce mi s-a părut mie mai interesant. Reîntorși „acasă” l-am întâlnit din nou pe Răducu. Mai dădea și el câteva ture cu turiști în caleașcă. Prețurile pentru o plimbare cu Răducu porneau de la 35- 40 de lei. Depinde totul de traseu. Seara am fost invitați la Costică. Costică era un vecin de-al nostru. Ne-a chemat la el ca să le arate copiilor păunii. Bine de știut: Costică este om foarte gospodar! Are pe lângă casă de toate. Cine dorește, poate cumpăra de la el de-ale gurii: lapte, slănină, ouă etc. Totul proaspăt, totul bun! Bun! Bun! Te duci la el ziua și-i spui că vrei să iei niște lapte. Seara, după ce mulge vacile, primești la rulotă lapte proaspăt. Și cu Costică s-au înțeles copiii foarte bine! L-au „aburit” și până la urmă, oricât de ocupat era Costică, a trebuit să-i ia pe copii, pe rând, pe cal. Nu vă pot descrie bucuria copiilor! Așa au trecut acele câteva zile minunate pe care le-am petrecut în apropiere de Mănăstirea Voroneț. Vă invit cu căldură să vizitați aceste locuri minunate, sfinte, binecuvântate din dulcea Bucovină! Vă stau la dispoziție și vă ajut cu plăcere dacă ajungeți pe aici. Al vostru coleg, Florin din Suceava