Stefan P

Frumusețile României

14 postări în acest subiect de discuţie despre Frumusețile României

Frumusețile României

Stefan P

Țara noastră oferă atât de multe frumuseți încât ar fi păcat să nu vizităm cât mai multe din ele!

Ieri fiind o zi plină de ceață in capitală, totuși nu am avut  stare să stau în casă, asa că m-am gândit să trag o fugă până la Sinaia, „perla staţiunilor montane” de la noi și șă urc la cota 1400. Imi rămăse-se gândul și dorul de la sărbătoarea Sf. Ioan când mi-am propus să  merg și nu am mai ajuns.

Asa sunt eu: imi doresc senzații noi și drumuri cât mai neștiute, spre locuri mărginite de pajiști năbătute, să urc și să cobor, să merg și-apoi să zbor!

Până ce am trecut de Ploiești a fost plin de o ceață tăioasă, apoi au început norișorii să se spargă și ici colo se zărea câte un ochișor de cer albastru.

Eiiii și dacă nu prind vreme bună măcar mă aleg cu o plimbare și o încărcare cu energie și tot e ceva!

De la Sinaia, pe drum am putut admira  peisajul de pe șoseaua ce urcă șerpuit prin pădure, brazii încărcați de nea, pâlcuri de ceață, soarele ce se chinuia sa-și facă prezența pentru a încălzi pe turiștii ce ieșiseră la câte o plimbărică, telegondola ce plimba turiștii spre înălțimi....! Odată ajuns la cota 1400 și am coborât din mașină situația s-a schimbat total.

Sinaia, tărâm al regilor și poveștilor, locul unde Carol I, Ferdinand și fiul său Carol al II-lea au locuit și au scris istoria țării noastre, a rămas undeva pe fundul văii, iar abrupturile montane,  purtau pe umerii golași eșarfe de zăpadă proaspăt cernută!

 Soarele acum se proiecta în zăpada pufoasă, ca o glazură de zahăr, o lumină aproape ireală,  însă nu suficient ca să o topească doar să o înmoaie încât să te poți afunda cât de cât cu picioarele prin ea! Prin aşezare, locul oferă o impresionantă panoramă asupra oraşului şi asupra Văii Prahovei.20180121_141846.jpg.c6502343d239f92b031193419c33de79.jpg

20180121_153824.jpg

20180121_153822.jpg

20180121_153758.jpg

20180121_153905.jpg

20180121_153646.jpg

20180121_153639.jpg

20180121_153611.jpg

20180121_153529.jpg

20180121_153124.jpg

20180121_153117.jpg

20180121_153104.jpg

20180121_153038.jpg

20180121_153036.jpg

20180121_152934.jpg

20180121_152837.jpg

20180121_152823.jpg

20180121_152946.jpg

20180121_154005.jpg

20180121_153956.jpg

20180121_154109.jpg

20180121_154205.jpg

20180121_154229.jpg

20180121_154251.jpg

20180121_154407.jpg

20180121_154420.jpg

20180121_154428.jpg

20180121_154443.jpg

20180121_154456.jpg

20180121_154507.jpg

20180121_154653.jpg

20180121_154703.jpg

20180121_154719.jpg

20180121_154802.jpg

20180121_154833.jpg

20180121_154921.jpg

20180121_154933.jpg

20180121_154943.jpg

20180121_155050.jpg

20180121_155116.jpg

20180121_155122.jpg

20180121_155133.jpg

20180121_155216.jpg

20180121_155224.jpg

20180121_155234.jpg

20180121_155241.jpg

20180121_155244.jpg

20180121_155303.jpg

20180121_155310.jpg

20180121_155402.jpg

20180121_155418.jpg

20180121_155439.jpg

20180121_155455.jpg

20180121_155507.jpg

20180121_155744.jpg

20180121_155819.jpg

20180121_155828.jpg

20180121_155851.jpg

20180121_155901.jpg

20180121_155921.jpg

20180121_155931.jpg

20180121_155940.jpg

20180121_155955.jpg

20180121_160018.jpg

20180121_160023.jpg

20180121_160027.jpg

20180121_161134.jpg

  • Like 8
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Stefan P

Apoi de aici am coborât pe șoseaua șerpuită și plină de gheață și zăpadă,  pe lângă frumoasa ctitorie în stil brâncovenesc a spătarului Mihail Cantacuzino, Mănăstirea Sinaia, și am luat direcția Bușteni spre locul care imi scrijelește mereu în inimă dorul revederii, Valea Cerbului.

Din Bușteni imediat după magazinul Lidl,  am lăsat treptat în urmă civilizația și am început să simt că mă apropii de munte, de pădure, de sălbăticie....am mers să simt liniștea covârșitoare, pentru o gură de ozon într-un mic paradis care este Valea Cerbului.

Este cea mai importantă vale de pe versantul prahovean al Munților Bucegi, o vale încântǎtoare ce despicǎ un lanţ de munţi, care te rǎsfaţǎ din dreapta cu razele soarelui când răsare, iar din stânga, cu razele ce se risipesc la apus după colină și după Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman ce te străjuiește mereu.

Valea Cerbului este râul ce izvorăște de sub piciorul Vârfului Omu, situat sub Colții Obârșiei, susură prin inima muntelui si mai departe îşi desfată apele pe o vastă poiană verde formatǎ din vegetație specifică zonelor alpine.

Valea Cerbului mai este denumită și „Orașul pe roți” după  numărul impresionant de rulote care începând din primăvară și până în toamnă vin și iși găsesc liniștea iubitorii muntelui ce se bucură de aerul curat și de peisaj, aici oamenii petrec momente de liniște și relaxare. 

Aici de ceva vreme, iubitorii muntelui și al naturii, cei ce iubesc cu adevărat rulotismul vin și în perioada  mai rece a anului, iarna! Un grup de rulotiști (printre care mă număr și eu:default_big_grin:) de pe acest forum au făcut deja un obicei în a petrece sărbătorile de iarnă, Anul Nou și vacanța copiilor din februarie pe aceste meleaguri pitorești.

Fiecare anotimp al acestei văi îți dăruiește clipe de neuitat. Primăvara și iarna te bucuri de zăpada pufoasă, sidefată, te unești cu vântul, și toamna vei fi întâmpinat de un tablou plin de culori iar vara te vei îndestula cu fructele pădurilor, te vei răcori în râul năzdravan ce te îmbie cu căldură...!

Pentru mine aici a fost un fel de prima dragoste de acest loc,  sau primul sărut pe care nu il voi uita niciodată. Aici am stat alături de urși fără teamă, aici m-am afundat în apele reci și am învățat că muntele trebuie  iubit. IUBEȘTE MUNTELE ȘI NU VEI REGRETA! Un loc în care uiți de toate câte sunt!

Revin mereu cand am ocazia, chemat parcă de șoapte nevăzute, atras spre locul parcă al primelor iubiri.

În partea de sus a vǎii, la aproximativ patru kilometri de oraş, la altitudinea de 982 de metri, se află Cabana Gura Diham. Iniţial, a funcţionat ca han, adicǎ din anul 1910 pânǎ după război, când a fost transformat în cabană turistică.

Acum fiind în zonă nu am putut să trec mai departe nepăsător fără să trec să.....să admir mirificul peisaj de nea!

 

20180121_163224.jpg

20180121_163155.jpg

20180121_163137.jpg

20180121_163245.jpg

20180121_163304.jpg

20180121_163407.jpg

20180121_163421.jpg

20180121_163427.jpg

20180121_163439.jpg

20180121_163535.jpg

20180121_163546.jpg

20180121_163629.jpg

20180121_163633.jpg

20180121_163647.jpg

20180121_163739.jpg

20180121_163831.jpg

20180121_163844.jpg

20180121_163901.jpg

20180121_163904.jpg

20180121_163913.jpg

20180121_163925.jpg

20180121_164043.jpg

20180121_164201.jpg

20180121_164208.jpg

20180121_164228.jpg

20180121_164247.jpg

20180121_164305.jpg

20180121_164343.jpg

20180121_164429.jpg

20180121_164727.jpg

20180121_164610.jpg

20180121_164622.jpg

20180121_164631.jpg

20180121_164633.jpg

20180121_164648.jpg

  • Like 8

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

După ce m-am despărțit de Valea Cerbului și am ajuns în DN1, văzând cât este de aglomerat am virat fară să stau prea mult pe gânduri spre Brașov. 

Un peisaj de vis și pe aici!

20180121_170956.jpg

20180121_171039.jpg

20180121_171046.jpg

20180121_171057.jpg

20180121_171055.jpg

20180121_171058.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

Apoi am continuat pe traseul, șoseaua de centură Săcele spre Cheia unde bătea un vânt de simțeam că imi răstoarnă mașina, dar după câțiva km la intersecția cu drumul spre Târlungeni un echipaj de poliție tocmai blocase drumul în acea direcție din cauza viscolului, ....

20180121_172455.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

Pe traseul inspre Cheia, cajungând la indicatorul spre Muntele Rosu din nou fară prea multe ezitări, deși era noapte, am luat-o spre înălțimi.

Si uite așa am petrecut o zi de duminică în care am plecat la ora 14:30 și la 20:30 cu 400km la bord, cu bateriile pline, încărcate de energie am ajuns acasa...

 

 

 

20180121_174712.jpg

20180121_175431.jpg

20180121_181137.jpg

20180121_181139.jpg

20180121_181140.jpg

20180121_181512.jpg

20180121_181553.jpg

20180121_181555.jpg

20180121_181603.jpg

20180121_181712.jpg

20180121_181724.jpg

20180121_181954.jpg

20180121_182354.jpg

20180121_181433.mp4

20180121_181943.mp4

  • Like 8
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Flavius Ivan

Foarte frumos @Stefan P :bravo:

:multumesc!: pentru povestire si imagini :salutare!:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu-Betty

Mulțumim Ștefan !

Cum ți-am scris și ieri... frumoase locuri și completez acum cu... frumoasă descriere a acestor minunate locuri. 

Încă o data mulțumim și :salutare!:.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

Felicitari si multumim @Stefan P ! :bravo:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Drinovan Ovidiu

Super faina iesirea! Ai talent in a povesti! :)

Peisaje de vis intr-o tara frumoasa! Sper sa mai prinda si copii nostri aceste frumuseti, ramase inca in picioare!

Felicitari si multumum pentru tot!

O fotografie care mi-a placut foarte mult pe langa celelalte superbe!:)

 

20180121_155828.jpg.52df9a0a2b4480a6bcb75298bbbf24e7.jpg

  • Like 3
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

Va multumesc! Uneori ramanem fara cuvinte....!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

Duminica ce a trecut desi era o negură de ceață în capitală am pornit la o plimbărică!

Asa că goooo....spreee.....la ieșire din Calugăreni spre Giurgiu, valea Neajlovului, râul Neajlov, pădurea ce-i tine umbră și înalta Cruce ce se observă în partea stângă imediat ce ai  urcat podul peste Neajlov. Vazând atâta feerie , pădurea îmbrăcată în alb ca o mireasă, am cotit dupa pod stânga și am luat-o câteva sute de metri pe drumul ce șerpuia prin pădure până ce drumul a devenit destul de rău și impracticabil! Parcă eram într-un tunel de gheată! 

20180128_135003.jpg

20180128_135106.jpg

20180128_135136.jpg

20180128_135242.jpg

20180128_135248.jpg

20180128_135300.jpg

20180128_135309.jpg

20180128_135313.jpg

20180128_135328.jpg

20180128_135340.jpg

20180128_135600.jpg

20180128_135612.jpg

20180128_135623.jpg

20180128_135631.jpg

20180128_135730.jpg

20180128_135801.jpg

20180128_135847.jpg

20180128_135900.jpg

20180128_135910.jpg

20180128_140007.jpg

20180128_140011.jpg

20180128_140158.jpg

20180128_140207.jpg

20180128_140235.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

La întoarcere am facut un popas și am urcat pană la Crucea de Piatră, care ne-a adus aminte de biruința Domnitorului Mihai Viteazul asupra armatei otomane care era de două ori mai  numeroasă.

Bătălia a avut loc în contextul mai larg al Razboiului  Lung din 1591-1606, purtat între habsburgi și otomani. Mihai Viteazul, voievodul Tarii Romanesti, s-a alaturat alianței anti-otomane, pentru a scăpa de birul tot mai aspru pus asupra tării. Drept urmare, în vara anului 1595, armata condusă de vizirul Sinan Pașa a trecut Dunărea, cu dorința de a transforma tara în pașalâc.

Mihai Viteazul a pregătit lupta într-un loc strategic și ușor de apărat, anume la podul de la Calugareni, peste râul Neajlov. Acest drum spre București, in acel loc, trece printr-o regiune mlăștinoasă și strâmtă, așezată între doua păduri ce există si astăzi.

Lupta de la Calugareni a durat de dimineata până seara. Când turcii au trecut podul, Mihai Viteazul i-a bombardat cu tunurile în spatiul îngust în care se aflau, obligandu-i să se retragă cu pierderi mari. Deși a contraatacat cu toate fortele, având o armată de doua ori mai numeroasă, Sinan Pașa a pierdut lupta.

In anul 1682, pe locul în care armata română a biruit armata păgânilor, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat o impunătoare cruce din piatră, înaltă de peste trei metri. Pe lateralele interioare ale crucii este descrisă lupta măreată purtata de Mihai Viteazul...

In anul 1862, crucea monumentală înaltata de credinciosul domnitor a fost încadrată într-o capela, cu geamuri laterale si acoperiș din tabla de plumb.Ansamblul, monument istoric de clasa A, este amplasat lângă șosea, vizavi de biserică.

Crucea de Piatră actuală ce poate fi vazută astăzi pe varful dealului care străjuieste întreaga vale a fost ridicată in anul 1913. La cutremurul din anul 1977, aceasta cruce s-a surpat la pamant. In anul 1993, cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la urcarea pe tronul Tarii Românesti a domnitorului Mihai Viteazul, vechea cruce interbelică a fost înlocuită cu o noua cruce, de mari dimensiuni.20180128_140618.jpg.4d1774948bb5b359192bae848b30e9b9.jpg20180128_140712.jpg.c5fba159798e15a45f93213491852367.jpg

20180128_140318.jpg

20180128_140337.jpg

20180128_140402.jpg

20180128_140530.jpg

20180128_140730.jpg

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

Apoi după un scurt moment de reculegere și o scurtă rugăciune pentru eroii căzuți în acest loc în luptă, am pornit spre Giurgiu , iar după o plimbărică prin orașul îmbrăcat în flori de gheață am ajuns pe sub  podul prieteniei, am savurat minunățiile din zonă și Dunărea ce susura cu viteză...

20180128_143530.jpg

20180128_143538.jpg

20180128_143546.jpg

20180128_143556.jpg

20180128_143620.jpg

20180128_143631.jpg

20180128_143654.jpg

20180128_143659.jpg

20180128_143719.jpg

20180128_143725.jpg

20180128_143856.jpg

20180128_143903.jpg

20180128_143906.jpg

20180128_144040.jpg

20180128_144045.jpg

20180128_144048.jpg

20180128_144454.jpg

20180128_144511.jpg

20180128_144530.jpg

20180128_144538.jpg

20180128_144550.jpg

20180128_144555.jpg

20180128_144605.jpg

20180128_144629.jpg

20180128_144634.jpg

20180128_144818.jpg

20180128_144925.jpg

20180128_144935.jpg

20180128_144939.jpg

20180128_144959.jpg

20180128_145003.jpg

20180128_145038.jpg

20180128_145041.jpg

20180128_145052.jpg

20180128_145105.jpg

20180128_145130.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Stefan P

A urmat o plimbarică prin port, o oprire la primul Pod în Curbă din Europa, apoi după o tochitură adevărată înapoi spre căsuță!

20180128_150253.jpg

20180128_150310.jpg

20180128_150326.jpg

20180128_150346.jpg

20180128_150635.jpg

20180128_150445.jpg

20180128_150905.jpg

20180128_150627.jpg

20180128_150655.jpg

20180128_150853.jpg

20180128_150922.jpg

20180128_151021.jpg

20180128_150949.jpg

20180128_151006.jpg

20180128_151014.jpg

20180128_151026.jpg

20180128_151033.jpg

20180128_151045.jpg

20180128_151054.jpg

20180128_151120.jpg

20180128_151129.jpg

20180128_151135.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.