Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Vă salut prieteni ! Fiind incă iarnă și cei mai mulți dintre rulotiști asteaptă nerăbdători venirea primăverii, m-am gândit să trezesc niște amintiri prietenilor care au răspuns prezent celor 7 întâlniri pe care le-am organizat anul trecut la Letca Nouă. Pe lânga obișnuita plăcere de a ne revedea și a ciocni o halbă de bere, pentru mine a fost și o încercare de a-mi testa capacitatea de rezistență ca gazdă, la 3, 4, sau chiar 5 zile și nopti consecutive de chefuială... Vă spun că nu e chiar ușor, dar de fiecare dată când ai compania prietenilor, atmosfera nu poate fi decât una frumoasă și plăcerea bate intotdeauna oboseala... Așa că dacă am rezistent și am simțit că pot face față la 20-25 echipaje, anul acesta voi posta direct pe forum fiecare intâlnire pe care o voi organiza, incepând cel mai probabil cu 1 Mai... Va fi o bună ocazie de a ne cunoaste și altfel decât în mediul online, și bineînțeles placerea de a ma revedea cu vechii prieteni. Foto de mai jos, sunt ceea ce am reușit să fac cu telefonul... de aceea rog colegii care au participat și au făcut și ei ceva poze, sa le posteze aici... Prima intâlnire, 1 mai 2018 11 7 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Stefan Adam 2.873 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Selectia pentru 2019 se face pe bază de CV ? 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 CV-ul tău il cunosc @Stefan Adam și e impresionant... Am spus că în 2019 invitația va fi pe forum, pentru toată lumea, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți... Cine va fi disponibil în perioada respectivă, nu va fi plecat pe undeva prin concediu și-i va face plăcere să fie alături de noi, va fi binevenit la Letca Nouă... 5 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Stefan Adam 2.873 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Atunci nu-mi ramâne decât să-ți multumesc pentru apreciere și pentru inițiativă. Așteptăm primăvara cu nerăbdare ! 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Alin Opran 2.469 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Daca era retrospectiva anului 2017 apaream si eu acolo 2 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal 10.348 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Frumos filmulețul, frumos intre prieteni, frumos la iarba verde , frumos in piscina cu berea in mâna, foarte frumos @Daniel P 1 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Gabriellaurentiu 81 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 în urmă cu 7 ore, Daniel P a scris: Vă salut prieteni ! Fiind incă iarnă și cei mai mulți dintre rulotiști asteaptă nerăbdători venirea primăverii, m-am gândit să trezesc niște amintiri prietenilor care au răspuns prezent celor 7 întâlniri pe care le-am organizat anul trecut la Letca Nouă. Pe lânga obișnuita plăcere de a ne revedea și a ciocni o halbă de bere, pentru mine a fost și o încercare de a-mi testa capacitatea de rezistență ca gazdă, la 3, 4, sau chiar 5 zile și nopti consecutive de chefuială... Vă spun că nu e chiar ușor, dar de fiecare dată când ai compania prietenilor, atmosfera nu poate fi decât una frumoasă și plăcerea bate intotdeauna oboseala... Așa că dacă am rezistent și am simțit că pot face față la 20-25 echipaje, anul acesta voi posta direct pe forum fiecare intâlnire pe care o voi organiza, incepând cel mai probabil cu 1 Mai... Va fi o bună ocazie de a ne cunoaste și altfel decât în mediul online, și bineînțeles placerea de a ma revedea cu vechii prieteni. Foto de mai jos, sunt ceea ce am reușit să fac cu telefonul... de aceea rog colegii care au participat și au făcut și ei ceva poze, sa le posteze aici... Prima intâlnire, 1 mai 2018 1 Mai la Letca Noua ????? 9 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Flavius Ivan 5.777 Semnalează Publicat 31 Ianuarie, 2019 Letca nouă 1 mai 2018 Deschidere sezon rulotistic 8 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 1 Februarie, 2019 A doua întălnire a fost de Rusalii, între 25-28 mai... 9 4 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 1 Februarie, 2019 Și următorul week-and, de Ziua Copilului, ne-am adunat din nou căteva echipaje care nu plecaseră încă în concediu... 8 3 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Flavius Ivan 5.777 Semnalează Publicat 1 Februarie, 2019 Rusalii la Letca nouă ..... cu tequila shots și 3 aniversări 6 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 1 Februarie, 2019 Foarte tare @Flavius Ivan ! Văzând acum pozele, mi-am adus aminte de multe lucruri... Vorba unui prieten " ce rost are sa mai bem, dacă nu ne facem și de râs?" 5 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Flavius Ivan 5.777 Semnalează Publicat 1 Februarie, 2019 Și o retrospectivă a lunilor iulie și august ...... 7 3 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Marian Popa 2.078 Semnalează Publicat 2 Februarie, 2019 Salutare Adaug si eu un clip cu poze facute de Sfintii Mihail si Gavril la Letca, unde m-am simtit extraordinar de bine! 5 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 5 Februarie, 2019 Urmatoarele două chefuieli au fost in weekendul 03-06 august, când am fost vizitat de colegul și prietenul @Liviu Tataru și cu ocazia sărbătorii de Sf. Maria, intre 15-19 august... 6 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Flavius Ivan 5.777 Semnalează Publicat 5 Februarie, 2019 Bineînțeles că nu putem uita și de întâlnirea de Sf. Mihail și Gavril 1 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 11 Februarie, 2019 Tot în compania prietenilor dragi, am petrecut câteva zile frumoase de toamnă intre 08-11 noiembrie, de Sf. Mihail și Gavril... Aceasta a fost și ultima intâlnire organizată la Letca Nouă in 2018. Să fim sănătoși, la pungă groși, iar anul acesta să ne vedem de și mai multe ori în astfel de momente ! 2 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Robert Patrick 255 Semnalează Publicat 11 Februarie, 2019 Felicitari si multumiri, Daniel!!!Suntem printre cei care isi amintesc cu mare placere si bucurie de clipele petrecute in repetate randuri la Letca Noua.Despre ospitalitatea gazdelor...totul la superlativ.Am simtit ceva din emotiile placute petrecute alaturi de voi, dupa ce am vazut imaginile.Frumos, foarte frumos!Multumim!!! 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri