Felician 6 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Să trăiţi...şi să trăim cu toţii! Sunt ialomiţean dar de peste 15 ani locuiesc în Constanţa. Mă consider un iubitor al României şi îmi place să îi regăsesc parte din frumuseţea enunţată de înaintaşii noştri. Astfel, am devenit, implicit, un iubitor de natură şi încerc să mă autoeduc respectiv să îmi educ fiica de 4, 5 ani cu privire la protecţia ei. Consider că mediile de muncă din ce în ce mai stresante crează în noi nevoia de aplicare a unui remediu care să echilibreze balanţa psihică. În acest fel, în cazul familiei mele, momentele petrecute în natură au devenit nepreţuite. Pentru a adăuga şi flexibilitate, coroborată cu necesitatea asigurării unor condiţii de locuit personalizate, am devenit încântaţi de ideea de rulotă. Deşi nu am achiziţionat propria noastră rulotă (dar avem de unde să împrumutăm una) am explorat deja acest forum si am gasit foarte multe informaţii utile. Avem un VW Golf 6 Kombi şi mă aflu în faza montării cârligului. Am deja un cârlig AM pe care un Bogdan din Bucureşti (să fii sănatos, puiule, dacă citeşti asta!) mi l-a vândut ca OEM iar acum se face că nu înţelege cum să facem returul. Aştept în zilele ce urmează să mi se livreze un kitt OEM cu tot cu modulul confort. O să fac un update după prima escapadă...probabil pe plaja Vadu pentru un bronz fără chiloţi...adică libertate deplina ... Să aveţi spor! 1 Distribuie această postare Link către postare
Daniel P 12.569 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Salutare și @Felician! Distribuie această postare Link către postare
Adam Adrian 527 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Salut! Distribuie această postare Link către postare
Raul G 2.918 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Fii binevenit printre noi, pentru libertate absoluta îți recomand campingurile din Croația și Franța la mare, în Austria și Germania la terme, Ungaria la Balaton. Distribuie această postare Link către postare
Vana Petre 181 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Fii binevenit! Distribuie această postare Link către postare
Flavius Ivan 5.777 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 @Felician Distribuie această postare Link către postare
Marian Popa 2.078 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Bun venit @Felician Distribuie această postare Link către postare
Fejer Antal 10.374 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Salutare si bun venit ín aceasta comunitate. Distribuie această postare Link către postare
Doru A. 85 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 @Felician si Distribuie această postare Link către postare
Felician 6 Semnalează Publicat 5 Iunie, 2019 Bucuros de intampinare! @Raul G : Croatia si Muntenegru sunt pe lista mea de ceva vreme. Distribuie această postare Link către postare
Felician 6 Semnalează Publicat 14 Iunie, 2019 ETD pana la prima plecare cu ”casuta pe roti” (asa a denumit-o fii-mea)....3 zile. Azi am instalat tempomat Golfului. Maine definitivez legaturile electrice cu computerul masinii si ... tot maine, facem curat in rulota. Distribuie această postare Link către postare