Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Nu e rulota, dar e mai buna decat cortul Încărcatul și descaractul sculelor de pescuit, întinsul și stansul cortului când plouă, cred că sunt cele mai urâte momente din ceea ce înseamnă o ieșire la pescuit și aici nu cred că mă poate contrazice nici un pescar. Cu mulți ani în urmă, mă gândeam la un microbuz, micuț pe care să-l modific după nevoile mele la pescuit, dar asta implica multe costuri suplimentare (achiziție, impozite, asigurări, revizii, reparații, etc…) și ideea microbuzului a rămas în sertarul cu vise, în urmă cu vreo 2 ani am descoperit pe un site TearDrop-ul și părea exact ce aveam nevoie, mi-am și făcut un proiect la acea vreme, dar faptul că rulota îmi deservea nevoile, proiectul a rămas la sertar. După puțin timp însă, am fost pus în situația de a renunța la rulota și ieșirile la pesucuit, au revenit la cortul de altă dată, sculele de pescuit care în mare parte stăteau în rulota, acum trebuiau încărcate și descărcate la fiecare ieșire….era clar ca trebuia sa fac ceva, nu mai am 25 de ani si nici macr 35, am nevoie de mai mult confort si asa am reluat ideea TearDrop-ului. Problema era că penrtu a realiza proiectul făcut inițial , bugetul necesar era destul de mare, ori la mine, bugetul era cu minus, așa că am hotărât să refac proiectul cu materiale ce le aveam prin garaj, adică niște plăci de OSB rămase de la construcția casei . ''Baza'' o avema deja in curte.... 3 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Asa ca m-am apucat sa refac proiectul in functie de materialele pe care le aveam, de posibilitatile de prelucrare si de budget, ce ai iesit ? 2 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Nu era tocmai forma pe care mi-am dorit-o dar ca si utilitate, pare ok Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Asa ca, m-am apucat de lucu 4 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Am hotarat ca toate canturile ce urmau sa fie expuse sa fie sigilate cu silicon sanitar si peste profile ''U'' din aluminiu. 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Asamblarea cutiei a fost facuta cu demontabili Tij/Cama iar ulterior, la interior a fost intarita cu rigle de lemn 30x30 (30mm fiind si grosimea polistirenului ca care urma sa fie izolata) prinse cu holdsurub si la exterior cu coltare le aluminiu. Timp de 2-3 saptamani, serile de dupa serviciu le petreceam in garaj, si ''cutiuta'' incepea sa prinda forme Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Hidroizolarea urma sa fie facuta cu cateva straturi de lac de iaht, doar ca de teama ca apa ce ar putea sa raman pe acoperis si-ar putea face loc spre interior , am hotarat ca peste primul strat de lac sa tag o fibra de sticla si peste o rasina poliesterica Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Si pentru ca in talon, remoraca este de culoare gri, am hotarat sa fac si cutia la fel 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Dar sa nu uitam scopul pentru care am demarat acest proiect, este o bola incurabila.....Carpfishing se cheama si sper sa nu ma vindec 3 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Asa ca, desi proiectul nu era gata urma o noua partida de pescuit... Instaltia electrica nu era gata, izolatia termica nu era gata, sitemul de prindere pe remorca , nici el doar ca dorinta de a dormi in ''cutiuta'' era mult prea mare ! Am convocat niste vecini si am urcat-o pe remorca, am ancorat-o cu chingi si suntem gata de drum 2 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 A fost una din cele mai frumoase partide de pescuit, desi am prins doar 4 pesti , am dormit mai bine ca acasa... 6 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 In acest weekend am reusit sa o izolez cu polistien extrudat de 30mm si peste Hdf de 3mm, mai trebuie sa gasesc niste ornamente sa maschez capsele, sa izolez usa si geamul, sa schimb telescoapele la usi, sa fac legaturile in panoul electric sa montez cutia pentru baterie pe protap, mai sunt destule de facut, dar iarna-i lunga.... 4 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Sunt convins ca nu se compara cu ceva facut de niste profesionisti, dar pentru nevoile mele e perfecta, iar satisfactia lucrului facut de mana ta.... e de nedescris. 8 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Probabil ca pe multi i-am plictisit cu lunga mea poveste, dar poate sunt si colegi interesati (pentru ei am scris ) 2 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Pentru a nu avea probleme la ITP prinderea o sa o fac cu sufa otelita si intinizatoare 2 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Stefan Adam 2.873 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Felicitări pentru realizare ! Să te plimbe sănătos și să ai grijă să nu o încarci cu pește peste limita admisă ! 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal 10.374 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Bravo Felicitari, iese o treaba faina. Succes ín continuare Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 @Stefan Adam Multumesc ! Toti pestii pe care ii prind , se intorc in apa, eu retin doar fotografii 2 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Crapii pentru care merg la pescuit, au nevoie de mulți ani sa ajunga la astfel de dimensiuni , ar fi păcat sa ajunga în tigaie ... 6 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Lucian Marcu 25 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Te salut si felicit in acelasi timp pentru proiect. Si eu sunt pescar de crap, de vreo 15 ani, am si rulota (de anul asta) dar sincer, nu se compara nimic cu statul la cort pe malul baltii. Spor la treaba (cu proiectul) si fire intinse. 4 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Are si cortul farmecul lui, am si eu multi ani in cort, dar sincer cand pescuiesti in martie, aprilie, noiembrie... prefer rulota, e doar parerea mea! 1 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Poza e pe Lac Iannis? Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Lucian Marcu 25 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 @Eusebiu Cretu Da e lacul Iannis, luna trecuta. 1 Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri
Eusebiu Cretu 312 Semnalează Publicat 18 Noiembrie, 2019 Chiar acum, Lucian Marcu a scris: @Eusebiu Cretu Da e lacul Iannis, luna trecuta. Super, FIRE INTINSE ! Distribuie această postare Link către postare Distribuie pe alte siteuri